162. BOKIA: Fraierii, nevoie mare…
Cealaltă categorie de spirite civice, fraierii, lipsesc cu totul din sursele scrise. Prezenţa lor nu este consemnată niciodată tocmai pentru că e atât de evidentă, prin efectele exersării acţiunii patriotice asupra lor, încât ar fi inutilă consemnarea. Fără fraieri, viaţa în patria noastră nu ar putea continua decât prin importuri umane semnificative. Dar cum, indiferent de etnice, confesiune, limba vorbită de-acasă ori alte fumuri din cap, orice ins importat pe post de fraier ar ocupa exact funcţia civică şi constituţională a fraierului, restul detaliilor nu contează, nici dacă mâine s-ar dovedi că e vorba de un extraterestru sau fraier.
Recunoşti fraierul nu atât după originea termenului – care e teutonă, venind de la frei herr, adică un domn, un stăpân liber, ajuns să fie considerat fraier de patrioţi în virtutea consecvenţei prosteşti cu care respecta codul etic al condiţiei lui sociale -, cât după poziţia de subordonat pe care o ocupă printre egalii lui din republică. După cum se ştie, egalitatea are la noi diferite grade, şi egal cu mine, în termenii foarte precişi ai terminologiei occipitale, nu pot fi decât tot eu, numai eu, etern eu; nimeni altul. Pornind de la titlul unui poem clasic al literaturii noastre, „O călărire în zori”, la noi în societate fiecare încearcă încă din zorii zilei să îi călărească pe toţi ceilalţi, pe care cum poate. În pofida atâtor tipuri de egalitate, avem, totuşi, nişte egali mai egali între ei decât egalii ceilalţi, iar ăştia sunt patrioţii de vârf. Restul, reaşează piramida socială plată a vremii noastre în fiecare zi altfel, care cum poate. E o dinamică pe verticală, ceva de speriat.
(mai departe, mai departe)





