Înghesuială pe extremă (1)
Gîlceava în jurul lui Mihail Sebastian continuă. Mihai Iovănel, de la Cultura, o blagosloveşte din nou pe Marta Petreu. Pornit să-i corecteze un citat imprecis, el insistă să reafirme aiureala că, în prima jumătate a secolului XX, “…extrema dreaptă din România se suprapune aproape perfect peste doctrina legionară”.
Trebuie spus că ipoteza lui Iovănel e, din păcate, complet neadevărată. Guvernul Goga-Cuza, pe cît de efemer ca existenţă, s-a dovedit de un extremism virulent, bunăoară în promulgarea legislaţiei antisemite. Ciudăţenia e că, pe cît îi detestau cuziştii pe evrei, la fel de mult îi urau şi pe legionari (probabil conform criteriului că, în politică, e mai important să te păzeşti nu de orientarea adversă, ci de aceea concurentă). Sînt cunoscute ciocnirile de stradă dintre legionari şi cuzişti, în confiscarea monopolului asupra crimelor politice. Apoi, guvernarea dictatorială a lui Carol al II-lea tot pe linia extremismului de dreapta poate fi încadrată, deşi regele a fost un neostoit duşman al legionarilor (ba a pus umărul şi la lichidarea fizică a Căpitanului şi a celorlalţi Nicadori asasini). Iar dictatura lui Antonescu, prin alianţa cu nazismul german şi fascismul italian, unde altundeva, decît de asemeni pe extrema dreaptă trebuie plasată? În prima jumătate a secolului trecut, a fost o înghesuială extremistă de dreapta, ceva de speriat! Legionarii au fost, ce-i drept, nişte exaltaţi cu spume la gură, dar erau departe de-a monopoliza imbecilitatea şi crima.