161. BOKIA: Categorii de cetăţeni
Dacă n-am pomenit până acum nimic despre patrioţi, asta nu înseamnă că ei nu există. Practic, în toată ţara noastră – deci şi în Bokia, urbea cu care noi cei din regiune ne mândrim – există două categorii de cetăţeni: patrioţii şi fraierii. Primii apar în documentele istorice încă de veacuri. Pe vremea când scriam cu picioarele, folosind ca limbă de cultură treanţa (sau idiomul trenţ), cuvântul se scria cu „h”, patrihoţi. Între timp însă ai noştri şi-au pierdut aspirata, muşcându-şi în repetate clipe istorice limba, aşa încât uite că am ajuns în posesia mult mai frumosului cuvânt patrioţi. El se pronunţă în exclusivitate în ocazii oficiale, la tembeliziune şi la radio, în ceremonii standardizate şi în viaţa politică. Cetăţenii desemnaţi prin el locuiesc în capitala noastră dragă, la Cureşti, au maşini tunate şi conturi în diferite bănci ale mapamondului, şi iubesc atât de mult patria noastră, încât cară şi pun bine, te miri pe unde, diverse părţi din ea, după plac. Patrioţii sunt vizibili, în timp ce ceilalţi cetăţenii, fraierii, sunt proşti. Dacă îi laşi în pace, patrioţii îţi iau tot, şi pielea de pe tine. Dacă nu îi laşi în pace, te prigonesc, nu-ţi mai dau pace, te termină. Ori aşa, ori invers, tot bine e fiindcă, deşi eşti un biet fraier, ei te iau în seamă. Şi asta e important. Nu poţi trece prin viaţă ca raţa prin apă. Ar fi păcat. Aşa că ai de ales. Tu decizi dacă intri în relaţie cu patrioţii, în vreun fel sau altul, ori îi laşi în plata domnului şi rămâi în anonimatul tău, cu iepurii şi cu gâştele.
(mai departe, mai departe)
