Miercuri, 30 ianuarie, ora 18.00,
la cafeneaua Insomnia,
Clubul de Lectură Tribuna – Nepotu lui Thoreau
(garantat de revista Tribuna)
vă invită la o întîlnire cu
poemele Oanei Văsieș,
despre care, recent, am scris:
O transmisie bruiată, ca între robotul Curiosity (Marte) și telescoapele NASA (Terra), sînt, la prima vedere, poemele Oanei Văsieș: „între margini partea roșie/ stabilă/ un fel de încărcătură”. Și fiecare text, din acest ciclu care prefigurează Poemul, aduce versuri în întregime memorabile, citabile în compania prietenilor inteligenți: expresii ironice și etice, calambururi, principii și definiții (care mă duc spre o zonă poetică ante-frecventată de Gabi Eftimie). Sintaxa e pulverizată și pe urmă refăcută, așa cum picăturile de plasmă se readună-n trupul Terminatorului 2: „Din ce pornire să fac/ Fluxul masiv şi diferenţiat/ Din ce pornire să fac/ Doar puterea şi trepidaţie din subsol”.
Oana Văsieș s-a născut în 1993, a absolvit Colegiul Național „Andrei Mureșanu” din Bistrița, iar acum studiază la Universitatea de Medicina și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj.
Ștefan Manasia