Într-o lume în care busola nu mai arată de mult timp nordul, noțiunea de Metavers își face din ce în ce mai mult loc și cîștigă, necontenit, spațiu. Metaversul spre deosbire de metafizică are sensul unei creații de tip tehnolgic-informațional care propune o lume „dincolo” de lumea reală, în sensul în care această lume se structurează ca o entitate virtuală, paralelă cu lumea reală, pe care o imită și pe care încearcă să o înlocuiască. Chiar denumirea acestei lumi trimite la ideea de univers virtual.Construcții de genul Facebook îsi propun să constituie asemenea Metaversuri, respectiv universuri paralele virtuale care, în mare măsură, au reușit să substituie realitatea fizică așa cum persoana o percepe prin intermediul capacității imaginative apriorice și a imaginativului poietic aprioric în calitate de agens al cele dintîi. Numai că acest Metavers nu este o structură imaginativă poietică apriorică întrucît sensul creației originare lipsește, Metaversul nefiind decît o copie cît mai fidelă a universului uman, a lumii. Cei care creează aceste tehnologii nu au nici genialitatea și nici viziunea cultural-integratoare necesare creației unei lumi care să fie altceva decît o copie – periculoasă ce-i drept – a lumii reale ca produs al capacității imaginative apriorice și al imaginativului poietic rațional aprioric. Așa cum am demonstrat într-o lucrare care circulă deja într-o importantă limbă europeană, dacă omul este capabil să construiască și să re-construiască o lume, in mentis, prin capacitatea sa imaginativă[i], Metaversul este deja sau devine o lume paralelă care substituie caracitatea originară, mediată, așa cum arată Jakob von Uexküll, propice omului și caracteristicii sale de cunoaștere, cu o lume integral virtuală care ar fi un fel de mediere a mediatului, un surogat servit pe post de viață reală. Medierea mediatului produce, inerent, hiatusuri de cunoaștere, substitute ale gîndirii originare care nu pot duce decît la iluzoriu și fals întrucît dacă se pornește, în judecată, de la un antecedent fals și consecventul nu poate fi decît tot un fals. Astfel se ajunge la o cunoaștere falacioasă dar aparent realăși adevărată care nu poate duce cunoașterea umană și existența acestuia decît la peștera informaționalăși la un periculos primitivism al societăților hipertehnologizate.

            Acest Metavers nu face altceva decît să contribuie din plin la halucinațiile și elucubrațiile unor minți subjugate ideologicului care văd în inteligența artificială și în realitatea virtuală soluția unei lumi „resetate” pe delirurile ideologice de tip progresist și neomarxist ale unei Alexandra Ocasio-Cortez(New Green Deal) și a altor indivizi stupizi care vor să salveze planeta(din păcate prea mulți la număr, prea naivi și cu o cultura cel puțin discutabilă pentru a fi amintiți aici) care nu au contact cu realitatea dar nici cu problemele reale ale economiei, societății, valorilor în general și a altor indivizi, cu o pregătire sumară și o viziune inexistentă asupra existenței umane, care doresc să transforme lumea după propriile plăsmuiri, neținînd seama și, mai ales necunoscînd în profunzime  gînditorii serioși și  oamenii de știință integri care nu dau iama în granturile puse la dispoziție de diferite state și organizații pentru a „descoperi” ceea ce iși doresc acestea, infirmînd însăși istoria spirituală a omenirii și lansînd teorii apocaliptice rizibile. Avînd în vedere această„uitare” voită a tradiției spirituale prin scoaterea pregătirii clasice din curricula școlară, probabil că, odată cu dispariția naturală a cîtorva generații, în lipsa unei riposte pe măsură a statelor dar și al indivizilor care mai sunt capabili să o facă, aceste elucubrații care țin de dez-umanizarea omului și de trecerea la o epocă post-umană își vor putea atinge țintele. Metafizica este chemată să contribuie masiv la re-umanizarea societății și la găsirea unui just echilibru între tehnologiile informaționale distructive sau folosite distructiv și umanitatea omului. În acest sens, măsura luată de guvernul Republicii Franceze de a reintroduce studiul filosofiei, limbilor și literaturilor clasice în programele de învățămînt mi se pare a fi salutară și demnă de urmat în ceea ce privește politica educațională și culturală a tuturor statelor.

            Totuși, diferiți psihologi, psihiatri, sociologi și filosofi integri au sesizat deja pericolul dat de această expozie malignă a virtualismului planetar care, în delirul său sistematizat, nu prididiște săintroducă în Metavers elemente esențiale ale existenței umane cum ar fi așa-numitele cryptomonede și alte mecanisme specifice societății umane reale, fără ca cineva șă se deranjeze să reglementeze juridic această malignitate virtuală care tinde să ducă spre a aneantiza lumea reală, lumea omului și nu cea a mașinii care se dezvoltă malign în aplauzele inculturii generalizate. Încercările statelor de a reglementa problema cryptomonezilor, a înșelătoriei și nimicului care se ascunde în spatele acestora sunt, mai degrabă, rizibile.

            Pe de altă parte, demne de atenție sunt încercările tehnologice care ,în esență, pot fi benefice dar care au un imens potențial de malignitate. Iar acest potențial este atît de mare încît juristul din mine îmi spune că aceste tehnologii trebuie reglementate cu o duritate ieșită din comun mergînd pînă la interzicere. Ceea ce poate fi un mare bine pentru individ, ceea ce poate fi salutar pentru o familie, poate deveni dezastruos pentru specie, mai ales cînd aceste tehnologii vor încăpea pe mîna unor indivizi pentru care ideologiile transcend viața și toate valorile culturale, sociale și spirituale. Nu au trecut nici măcar 80 de ani de cînd au fost descoperite sinistrele lagăre naziste și expreimentele efectuate acolo pe ființe umane. Aceste fapte nu mai trebuiesc permise sub nici un chip iar orice efort în acest sens nu este în zadar.

            Mă refer aici la societăți private de genul Neuralink care își propun să hibridizeze ființa umanăcu modalități specifice tehnologiilor informaționale. Desigur, scopul declarat sună salutar dar niciodatăceea ce se declară nu este și ceea ce este , cu adevărat, în realitate. Posibilitaea de manipulare a creierului uman ridică probleme etice și juridice care sunt, în viața reală, insurmontabile. Este aproape sigur că succesul Metaversului care implică scoaterea omului din lume și trecerea spre virtual, inacțiune și nemișcare, recte spre moarte fizică și psihică, depinde și de aceste tehnologii hibride, de posibilitatea de a manipula voința și voința de voință a omului, lucru care ar duce, inevitabil, la extincția speciei. Eu unul nu m-aș lăsa la mîna unuia care declară că suferă de sindromul Asperger și care vrea să remodeleze lumea după cum și-ar dori și imagina. E doar o opinie, a mea, și nu voi permite nimănui să îmi însceneze tot felul de delicte de opinie. Asta cît încă se mai poate și mai credem în existența dreptului pozitiv, al constituțiilor și al tuturor celorlalte principii de drept.

            Desigur, noi am propus aici doar cîteva aspecte la care ar trebui să medităm mai adînc, inclusiv la faptul că nimeni nu are voie să absolutizeze știința cîtă vreme este și ea doar o modalitate de cunoaștere, la fel ca oricare alta. Știința nu e mai presus de religie, de filosofie, iar atunci cînd mă refer la filosofie mă gîndesc la metafizică care, după Hegel, nu este decît logică cu conținut.

            Dacă stăm și cercetăm istoria științei vom vedea că nu este decît un lung șir de afirmații și negații, un lung șir de erori dublate de timide corecturi realizate de-a lungul timpului, alteori de adevărate revoluții în percepție. Este un lucru firesc, dealtfel, deoarece nimic din ceea ce aparține fenomenului nu poate fi absolutizat ca fiind adevărat, lucru știut de un Euclid sau Einstein, Heisenberg sau oricare alt om de știință care și-a luat îndeletnicirea în serios. Cei care absolutizează rolul științei și adevărul ei sunt cei care se închină tehnologiei și unui progresism fără scop, întrucît în afara Dasein-ului orice scop își pierde sensul. Acest lucru l-a înțeles încă Aristotel și toată școala filosofică care i-a urmat pînă în filosofia lui Heidegger, dar s-a pierdut, progresiv, odată cu altgoritmii informaționali care sunt doar o tehnologie care are la bază elemente de fizică, chimie și matematică. Acest fapt nu este un fapt științific ci unul tehnologic al cărui prim motor este profitul. Însă profitul, în societatea informațională, și-a pierdut noțiunea etică de care vorbea încă Max Weber și a devenit o chestiune amorală, fără limită, și neacoperită în muncă. Lumea este un ceva limitat care nu poate fi condus și structurat de ceva care nu are limită: banul. Banul nu poate fi un Dumnezeu întrucît o religie implică o morală. Lumea se conduce după o idee morală, lucru pe care l-a afirmat și Heidegger cînd spunea: „Nur noch ein Gott kann uns retten”[ii] Asta cu atît mai mult cu cît goana după o bogăție care depășește utilitatea fie ea și cea mai înaltă, mai ales la nivel de individ, nu poate fi decît un fapt distructiv social. Acest fapt se vede cel mai bine în această lume informațională, în acest Metavers(univers virtual) în care omul își pierde umanitatea, empatia, noțiunile etice și tot ceea ce are de a face cu umanul și umanismul înțeles în cel mai înalt sens metafizic.

            Aceasta este menirea metafizicii. Tot felul de profeți ai apocalipsei culturii tradiționale, respectiv a metafizicii care este cea mai înaltă manifestare a sa, ar putea să își piardă obiectul muncii dacă în timpul rămas vor exista voci puternice, politice, religioase, filosofice, juridice și științifice care să reafirme valorile metafizice și să oprească toate tendințele deviaționiste date de tehnologia informațională, presa mainstream „fake news ”și lumea virtuală.

            Aceste unelte, care trebuie să se limiteze la a fi unelte, date de tehnologiile informaționale ar putea fi deturnate de la drumul lor malefic și nereglementat juridic înspre cercetarea genuină, înspre Dasein și valorile sale milenare, înspre viața și bunăstarea reale nu spre halucinațiile, ura, lipsa de empatie, afectivitate și etică a Metaversului. Însă pentru acest fapt se cere voință de reglementare. Nu poți vorbi despre libertate, bunăstare, profit, în numele fake news și a lipsei oricărei etici, a oricărei morale. Profitul este amoral ca și ideologiile totalitare, indiferent cum se numesc ele.

În concluzie, Dasein-ul, societățile, știința și tehnica planetară merg înspre părăsirea esenței cea mai esențială a omului: raportarea la lume prin capacitatea sa naturală, subiectivă, care este conștiința. Raportarea la „realitatea” virtuală va schimba nu numai raportarea la social, la valorile sociale, juridice, comportamentale, psihologice, ci și raportarea de esență a omului la ceea ce el creează ca lume din ființarea disponibilă, care în afara ființei este lipsită de orice sens. Sensul creat de ființa care dă ființarea în întregul ei este lumea. Lumea omului și nu cea a computerului și a „realității augmentate” a Metaversului.

Totuși, în lipsa preluării ștachetei de către gîndirea cu adevărat reală și creatoare, rațională și echilibrată, dată de gîndirea metafizică, în lipsa reevaluării ei, drumul început deja spre deteriorarea umanului din om  nu va mai putea fi stopat.

            Sunt cîteva întrebări stringente care se cuvin puse și la care vom încerca să răspundem într-o lucrare de largi dimensiuni:

  1. Care va fi soarta acestui Metavers și a lumii virtuale propuse, lume care nu poate fi ignorată, care tinde agresiv să substituie realitatea și care este în afara oricăror reglementări juridice dar și a normelor etice elementare?
  2. Care va fi efectul imediat și apoi de lungă durată asupra problemei economicului, a proprietății, a familiei ca temelie a societății, a educației, a organizării sociale, a dreptului și a relațiilor interumane sfîrșind cu actul procreației și continuității lumii.
  3. Care va fi efectul asupra psihicului uman, a capacității de cunoaștere, a raportării ontic-ontologice la lume a Dasein-ului, a problemei ființei care înseamnă relație, a afectivității și a capacității de percepere a lumii reale, a creației autentice și, în cele din urmă, a vieții pe acest pămînt.

Mircea Arman

[i] Mircea Arman, Eseu asupra imaginativului uman, Tribuna, Cluj-Napoca, 2020, passim. Vezi și ediția italiană a lucrării: La struttura delľ immaginativo umano, Morlacchi U.P.,Perugia, 2021.

[ii] „Doar încă un Dumnezeu ne mai poate salva”(trad. rom). Sensul urmărit de Heidegger este acela că doar încă o idee morală, o etică, care să structureze umanitatea ne mai poate salva. În opinia mea, realitatea virtuală și banul sau profitul în general nu pot substitui acest deziderat.